Raliul Dakar este o competiție a oamenilor care gândesc, a exploratorilor, aventurierilor, a perseverenților, a oamenilor cu voință de fier. Dakarul este o experiență transformatoare, în care îți descoperi puteri nebănuite, slăbiciuni, limite sau poate însemna chiar capătul de linie
A doua ediție a Raliului Dakar desfășurată în Arabia Saudită se apropie de marele final. Vineri, 15 ianuarie, caravana va ajunge la Sosirea din Jeddah, locul unde a și început toată odiseea din 2021. După etapa a 10-a, Emanuel Gyenes
Vârful de lance al echipei Red Bull KTM și pretendent la câștigarea raliului Dakar 2021 – Toby Price – a suferit astăzi o căzătură în timpul etapei 9 aflată în plină desfășurare la momentul scrierii acestui articol. Conform dakar.com, pilotul
Duminică și luni au fost zile-maraton în Raliul Dakar, în ambele etape riderii fiind nevoiți să folosească același material de concurs, deoarece nu au avut piese de schimb în bivuacul dintre ele. După totalul de 1.446 km, Mani Gyenes reușește
Legendă a Dakar-ului (statut ce complimenteză piloții care au în palmares 10 sau mai multe participări la cel mai dur raliu al planetei), Emanuel Gyenes luptă din nou în prima linie la clasa lui – Original by Motul sau Malle
Pe 6 ianuarie, caravana Raliului Dakar a ajuns în Riyadh, în cea mai lungă etapă din cea de a 43-a ediție. Un total de 813 km, din care 337 km de probă specială, unde Mani Gyenes a reușit să recupereze
Etapa a treia a Raliului Dakar 2021 i-a dus pe concurenți în bucla Wadi Ad-Dawasir, 226 km de legătură, 403 km de probă specială. O specială rapidă, cu piatră, dune moi, nisip, canioane, râuri secate, în care Mani a avut
Pilotul Autonet Motorcycle Team a reușit un debut foarte bun în cea de-a 43-a ediție a Raliului Dakar. Emanuel Gyenes a terminat prima etapă lider la Malle Moto, clasă pe care a câștigat-o în 2020 și a înregistrat al 34-lea
Vertical Madness, cea de a 17-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, a fost câștigată de bavarezul Manuel Lettenbichler, în timp ce doi români s-au clasat pe prima treaptă a podiumului, la clasele Iron și Atom.
By: Maria-Teodora Secul Prima ediție din Arabia Saudită a celei mai mari provocări de anduranță din sporturile cu motor a ajuns la final. După aproximativ două săptămâni în care lumea rally-raidului a descoperit un deșert cu totul nou, casant, cu
Emanuel Gyenes #44 este la doar 3 zile distanta de o noua victorie in Dakar si prima la Malle Moto – Original. Etapa a 9-a a însemnat revenirea la acțiune în Raliul Dakar după dispariția șocantă a motociclistului portughez Paulo
Paulo Gonçalves #8 a murit în urma unei căzături care s-a intamplat la km 276 din speciala de astăzi, Etapa 7. Organizatorii au primit o alerta la 10:08 și au trimis un elicopter medical care a ajuns la motociclist la
By: Maria-Teodora Secul Au trecut deja patru etape ale raliului Dakar aflat in plina desfasurare in Arabia Saudita. Desi toate celelalte clase au avut lideri diferiti in fiecare zi, Emanuel Gyenes a ramas singurul lider invariabil la clasa Malle Moto
By: Maria-Teodora Secul A doua etapă din Raliul Dakar 2020 a dus caravana din Al Wajh în Neom, ambele orașe aflate pe Malul Mării Roșii. O probă specială în care depășirile au fost extrem de dificile din cauza prafului și