Raliul Dakar este o competiție a oamenilor care gândesc, a exploratorilor, aventurierilor, a perseverenților, a oamenilor cu voință de fier. Dakarul este o experiență transformatoare, în care îți descoperi puteri nebănuite, slăbiciuni, limite sau poate însemna chiar capătul de linie al vieții, sacrificiul suprem. Cea mai reprezentativă categorie a adevăratului spirit al Dakarului este Malle Moto – Original by Motul, fără asistență tehnică, unde sintagma “man and machine” capătă valențe ce ating cote mitologice.

“Cel mai fericit moment din viața unui om…este atunci când pleacă în ținuturi necunoscute.”

Sir Richard Francis Burton

Comoditatea nu a făcut rău nimănui, dar nici nu l-a dus mai departe de mediocritate. Toate lucrurile de valoare se obțin greu, cu răbdare, muncă, gândire și devotament. Cât oferi din partea ta, atâta primești și înapoi. Despre asta este vorba în Dakar și aceste atribute îi deosebesc pe acești gladiatori contemporani – care participă la acest raliu – față de (aproape) restul oamenilor. Dăruirea pentru munca lor nu cunoaște limite.

Anul acesta, când s-a înscris și-a propus “doar” o clasare în top 30 la General – singurul obiectiv ce părea realistic în mintea lui Mani – un om modest, calculat și obiectiv – care nu se aștepta să se întoarcă acasă dublu premiat după un an 2020 extrem de greu pentru el. După accidentarea suferită în iunie, cinci luni de mers în cârje, zilnic ore dureroase de recuperare, gânduri de tot felul despre viitorul carierei care probabil i-au generat stres și insomnii, Iron Man – Mani Gyenes câștiga în octombrie Romaniacsul la clasa Iron. Acest boost de încredere a fost de ajuns ca în luna următoare, Mani să decidă să participe și la Dakar 2021, tot la cea mai dură categorie: Malle Moto – Original by Motul.

Sătmăreanul Mani Gyenes – eroul nostru din Dakar – știe cel mai bine acest lucru și astfel a reușit să încheie raliul cu o dublă performanță: locul 2 la Malle Moto, clasă pe care a câștigat-o anul trecut și locul 2 la clasa Maraton (a câștigat această clasă în 2011 și 2015, clasă la care nu este permisă schimbarea motorului, precum și a altor câtorva componente de pe motocicletă, de-a lungul întregii competiții). În plus, a treacut linia de sosire pe locul 23, în clasamentul General al categoriei Moto.

Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team): „A fost un Dakar foarte greu și am simțit asta pe pielea mea. Mult mai greu față de anul trecut. Mi-am atins obiectivul, am ajuns la finiș în acest an. Podiumurile sunt un bonus pentru mine. După accidentarea din iunie 2020, am mers cinci luni în cârje și nu m-am putut antrena. În noiembrie, am zis să încerc totuși să concurez în Dakar și obiectivul principal să fie terminarea raliului. Am avut o cursă – zic eu – destul de curată, nu am avut căzături mari. Au fost doar câteva căzături mici în dune, unde, din cauza accidentării, nu am vrut să pun piciorul jos. În ziua a treia, am avut o problemă cu un furtun de benzină și atunci am pierdut 20 – 25 de minute. 

Mă bucur foarte mult pentru podiumuri, iar un loc 23 în clasamentul general este extraordinar. Nici nu mi-aș fi închipuit, mă gândeam că dacă ajung în top 30, va fi foarte bine. 

Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă participarea mea în Dakar 2021, precum și tuturor celor care m-au susținut de-a lungul acestei ediții.”

“The Privateers”, acești “cavaleri singuratici” și eroine neînfricate – pentru că nu am uitat nici de “amazoanele” care reprezintă categoria de participanți de sex feminin – sunt adevărații eroi ai Dakarului. Aceștia nu au o “armată” de oameni în spatele lor precum piloții de uzină, elita, nu au camioane de asistență, mecanici, masseuri, nutriționiști, paturi, mașină de spălat etc. Nici pe departe! Timp de două săptămâni, eroii din Dakar trec prin foc și sabie: se trezesc în jurul orei patru dimineața din cortul în care au resimțit temperaturile negative din timpul nopții, îmbracă aceleași haine purtate sute de kilometri zi de zi, suportă cu stoicism vicisitudinile climatice la fel ca toți ceilalți (ploi care pătrund până la piele, vânt puternic ce te învăluie în praf și nisip fin erodat de-a lungul istoriei), traversează 8000 de kilometri de teren ce seamănă izbitor cu formele de relief văzute de astronomi pe planeta Marte și multe alte peisaje ca te-ți taie răsuflarea mai ales în lumina primelor raze proaspete ale dimineții sau ale apusurilor roșiatice, toate acestea derulându-se în ritm de concurs, la viteze periculoase, pe vehicule supuse inerent defecțiunilor tehnice, conduse – la rândul lor – de oameni supuși greșelii (“Errare humanum est”).

Imprevizibil – așa poate fi descris într-un cuvânt sec, dar cuprinzător cel mai dur raliu al Planetei Albastre, de la debutul fiecărei zile – când piloții sunt ca niște boabe de piper aruncate pe jos, ce se rostogolesc în toate direcțiile în încercarea de a găsi trasa cea bună pe navigația extrem de dificilă din această ediție – și până la sfârșitul fiecărei zile, când odată ajuns în bivuac te trec încă o dată fiori de adrenalină când afli pe ce poziție nesperat de bună ai terminat etapa, când afli despre noi abandonuri la vârf, accidentări grave sau chiar tragice, schimbări de traseu din cauza vremii, care îți pot afecta sau nu strategia gândită în prealabil. Oricum e dovedit faptul că în Dakar, orice strategie e în van; au simțit-o pe pielea lor și elitele, nu doar piloți amatori. Trebuie să te descurci zi de zi în funcție “de ce aduce pisica” și să lupți cu forțele ce le mai ai contra cronometrului, contra celorlalți concurenți, contra vremii, contra comodității – cel mai mare dușman al performanței.

Dar…după ce praful înălțat de monștrii din fier în goana lor după victorie și adrenalină se așterne din nou pe jos, când deopotrivă supraviețuitorii și învingătorii probabil se află în avionul care-i duce acasă, fiecare într-un alt colț de lume, abia atunci probabil realizezi cu adevărat cel mai important lucru: ai lăsat acolo o parte din tine, însă, experiența acumulată acolo, vine înapoi, cu tine. O parte din cursă va rămâne în sufletul tău pentru totdeauna și va crește sau nu de la an la an, în funcție de “rădăcini”. În cazul lui Mani Gyenes este clar că de la an la an a avut loc o sedimentare fructuoasă a experiențelor sale, a muncii și sacrificiilor depuse, încununate cu rezultate poate prea puțin conștientizate de cei mai “neinițiați”.

În fiecare an, spunea Mani Gyenes, când ajunge acolo în primele zile, când îi este cel mai greu, se întreabă oare ce caută el din nou acolo? Acesta nu este altceva decât un mecanism firesc, omenesc – pe care cu toții îl experimentăm când luăm o pauză de la o activitate intensă, de la adrenalină, chiar și de la alergatul constant, de exemplu – când intervin comoditatea și complacerea, iar dacă nu (re)acționăm, cădem în capcana plafonării. Însă nu e cazul la Mani. Tot el spune în continuare că, atunci când ajunge la Finiș simte o bucurie extraordinară și abia așteaptă să se întoarcă la anul, la Dakar. Asta face diferența între oameni, iar Dakarul este locul propice cultivării și a creșterii unor astfel de oameni. Dakarul este locul în care umanitatea își reconfirmă de la an la an ambiția constructivă și tăria de caracter.

Articol redactat de Maria-Teodora SECUL

Top 3 Original by Motul  Malle Moto

1         Aruns Gelazninkas (LTU) 55h 04 min 23 sec

2         Emanuel Gyenes (ROU)   + 01h 02 min 05 sec

3         Benjamin Melot (FRA) + 01h 40 min 47sec

Clasament Moto

1.        Kevin Benavides (ARG) 47h 18 min 14 sec

2.        Ricky Brabec (USA) + 04 min 56 sec

3.        Sam Sunderland (GBR) +15 min 57 sec

………………………………………………………………..

23. Emanuel Gyenes (ROU)        +8 h 48 min 14 sec

…………………………………………………………………………