Un OM ca un inger pentru cei fara speranta – Wings for Life –

Ieri am avut privilegiul sa dau din intamplare peste un articol care m-a impresionat profund si m-a facut sa simt o imensa dorinta de a-l impartasi cu voi toti. Dupa ce citesti asa ceva, lumea in care traim cu totii parca nu mai pare chiar atat de rece si plina de egocentrism, nepasare si oameni de carton din tabloide.
Este vorba despre un interviu cu Heinz Kinigadner, acordat publicatiei ontrackoffroad.com, in care avem ocazia sa aflam mai multe despre fata mai putin cunoscuta a sporturilor de viteza, despre dramele unor piloti si despre determinarea si marinimia unui om care si-a dedicat viata celor lipsiti de speranta.
Cine este Heinz Kinigadner?
Heinz Kinigadner, pimul pilot austriac al echipei austriece KTM care a castigat FIM Motocross World Championship (250cc in ’84-’85) este un fel de erou national al Austriei. Cofondator al Fundatiei Wings for Life impreuna cu Dietrich Mateschitz (fondatorul Red Bull), conduce de un deceniu o campanie neobosita pentru a gasi un remediu pentru pilotii sau oameni obisnuiti care au suferit un traumatism vertebro-medular.
Kini, cum il stiu toti, a fost primul atlet din motocross care a avut o casca cu Red Bull, iar in 1989 a purtat o doza de energizant pe ghidonul motocicletei la Inca Rally in America de Sud, fiind un fel de “stramos” al trendului sponsorizarilor. Foarte bun prieten cu Dietrich Mateschitz, tot Kini a fost cel care l-a adus la echipa sa, KTM drept sponsor. Tot el a generat ideea de avea logo-ul pe casca, deoarece la raliuri se filmeaza din elicopter si astfel brandul este mai vizibil decat pe un simplu banner.
Fundatia Wings for Life este o fundatie cu un obiectiv extrem de focusat, insa are origini mai mult decat triste..
Kini povesteste cum intr-o duminica, in timp ce se indrepta spre Sachsenring a primit un telefon prin care a fost anuntat ca fiul sau, Hannes, avusese un accident si a suferit un traumatism la nivelui coloanei vertebrale. Imediat l-a sunat pe Dietrich Mateschitz si l-a rugat sa-i gaseasca fiului sau cel mai bun doctor cu putinta, care sa-l ingrijeasca pana ajungea el inapoi in cateva ore. Asa s-a si intamplat, Hannes fiind transportat cu elicopterul la spitalul din Salzburg, unde a fost internat si operat. In tot acest timp, Kini a locuit la Dietrech acasa si impreuna se gandeau ce e de facut, contactand nenumarati specialisti si cautand tot felul de tratamente pentru traumele vertebro-medulare. Odata a calatorit o zi intreaga pana in Israel la Institutul Weizmann, unde auzise ca ar fi existat un studiu in acest domeniu. Cu toate ca aveau cateva proiecte bune, niciunul nu era gata de a fi testat pe oameni.
Socant este faptul ca la intrebarea lui Kini legat de cat timp va dura pana vor ajunge la un rezultat, i s-a raspuns ca nu s-a progresat atat de mult in acest sector, deoarece nu s-a manifestat interes din partea industriei farmaceutice din acea perioada! Reprezentantii ei spuneau ca existau “doar” 2,5 milioane traumatisme vertebro-medulare si ca nu se merita sa faca cercetari in domeniu. Atunci, Heinz le-a spus ca daca vor obtine rezultate pozitive, ar trebui sa mearga inainte cu investigatiile; si impreuna cu Dietrech, au pus atunci bazele Fundatiei.
Kini a fost intrebat ce parere are acum, in 2013 despre munca realizata de catre Fundatie; s-a declarat suparat deoarece a trebuit sa se obisnuiasca cu ideea ca cercetarile in domeniul medicinei nu se compara cu lumea sportului, lucrurile mergand foarte, foarte lent. Daca o injectie cu celule nu se duce in locul dorit, poate aparea o serie de probleme majore; si odata ce ai luat acea decizie, nu ma poti da inapoi. De aceea, cel mai bine este ca lucrurile sa avanseze usor, pentru a putea fi testate in siguranta. Kinigadren s-a declarat frustrat de faptul ca desi cineva vine cu o idee buna, iti spune “Am nevoie de opt ani”! Nu opt luni, nu un an-doi, opt, ajungandu-se chiar si la un deceniu!
In cautarea “Aripilor” pentru Viata
Din punct de vedere medical, singurul lucru pe care Fundatia Wings for Life il poate face este sa sustina financiar cercetarile si sa astepte. Din punct de vedere al perceptiei publicului, Kini si Fundatia fac mult mai multe lucruri deosebite pentru cauza lor precum: postarea de poze cu chipurile fanilor pe masinile de Formula1; cerand sprijinul unor piloti in realizarea unor licitatii; strangeri de fonduri si alte si alte actiuni caritabile, toate deservind unicului scop de intrajutorare a celor aflati in suferinta. Printre ambasadorii fundatiei se numara: Stefan Pierer (C.E.O. KTM), David Coulthard, Sebastian Vettel, Mark Webber, Lindsey Vonn si altii.
Kini a mai spus ca el insusi a avut aproximativ 50 de oase rupte in decursul carierei sale, insa stia ca isi va reveni in urma acestora si nu va avea probleme prea mari. In cazul traumatismelor la nuvelul maduvei spinarii, daunele inseamna mult mai mult decat faptul ca nu vei mai putea merge niciodata. Oamenii se pot misca cu ajutorul unui scaun cu rotile, insa pierderea senzatiilor, le da sentimentul ca ar cara dupa ei un numar de kilograme care cauzeaza multe probleme. Ei trebuie sa-si schimbe pozitia la un anumit interval de timp, pentru a nu suferi si escare (de decubit in special – leziuni care apar la persoanele imobilizate in urma presiunii indelungate asupra unei portiuni de tesut, insotite de dureri foarte mari), care necesita cam doua luni de spitalizare.
Vom trata acest subiect in doua articole, deoarece consideram ca este mult prea important si complex. Maine, aflam mai multe despre experientele si grelele incercari prin care a trecut Kini atat cu fiul, cat si cu fratele sau, precum si alte demersuri intreprinse de Fundatie, inovatii medicale si multe alte lucruri pe care ar trebui sa la stim despre Wings for Life.
By: Maria-Teodora Secul
Leave a Reply