Red Bull Romaniacs 2020 – competiția care scrie istorie de 17 ani


Vertical Madness, cea de a 17-a ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, a fost câștigată de bavarezul Manuel Lettenbichler, în timp ce doi români s-au clasat pe prima treaptă a podiumului, la clasele Iron și Atom.

Organizată într-un an total atipic, Red Bull Romaniacs este singura competiție, de pe scena mondială de enduro, care s-a putut desfășura. Echipa organizatoare a reușit să adapteze formatul, astfel încât să se respecte regulile impuse, dându-le în același timp o speranță și tuturor celor angrenați în acest sport. Din păcate, acest nou format a făcut ca raliul să aibă o față diferită: Prologul din centrul Sibiului, cel care este emblematic pentru Romaniacs, a dispărut, nu au existat puncte pentru spectatori în zilele din munți, finișul a fost doar pentru concurenți, iar toți cei implicați în raliu au fost monitorizați medical atât înainte, cât și în timpul competiției.

Totul a început marți, 27 octombrie, cu o sesiune de calificări off-road, care a avut rolul de a le oferi concurenților informații despre modul în care se rulează în octombrie, despre aderență, dar și care să îi convingă că, într-adevăr, indiferent de clasă, anul acesta vor avea parte de coborâri și urcări nebune.

Wade Young in timpul Calificarilor – Red Bull Romaniacs – Sibiu, 27 octombrie 2020

Wade Young (Africa de Sud) a fost cel mai rapid și asta l-a dus automat pe a treia poziție la start, în prima zi de off-road. Billy Bolt a „deschis” traseul în ziua 1, în timp ce de pe doi a pornit Alfredo Gomez. Nimic din ce s-a întâmplat la calificări nu părea să prevestească faptul că lupta pentru titlul din 2020 se va da între Graham Jarvis (Marea Britanie) și Manuel Lettenbichler (Germania). Totuși, în prima zi, Graham ne-a arătat de ce i se mai spune și „Regele Carpaților”, terminând cu 36 de secunde înaintea lui Manuel Lettenbichler.


Wade Young si Billy Bolt – Calificari – Red Bull Romaniacs – Sibiu, 27 octombrie 2020

Ziua cu trasee pe Valea Oltului a fost una bună și pentru Billy Bolt, care a înregistrat al treilea timp. Wade Young și Alfredo Gomez (Spania) păreau că deja și-au început propriul duel. După o primă zi de toamnă, ce s-a dovedit spectaculoasă în Subcarpații Meridionali, toți concurenții se bucurau deja de efortul făcut pentru a ajunge la cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Astfel, imediat după ce își trăgeau sufletul, mulți exclamau cât de frumos a fost pe traseu, chiar dacă au întâlnit și ceață. A doua zi de off-road a venit cu mutarea către unele dintre vechile secțiuni spectaculoase ale raliului, în zona Transalpina. Directorul de traseu, tocmai din pricina situației actuale și a mutării raliului din iulie în octombrie, a fost nevoit să ajusteze traseele, astfel încât toți concurenții să ajungă la sosire înainte de lăsarea întunericului. Manuel Lettenbichler zburdă pe urcările abrupte, punând presiune pe Graham Jarvis, și devine liderul clasamentului general la finalul zilei a doua.

Zona de Finish ziua 3

În cea de a treia zi, Red Bull Romaniacs se transformă într-o luptă cu temperaturile scăzute. După ploaia care a precedat startul și a făcut ca totul să devină alunecos în pădure, concurenții care ajung primii în golul alpin dau peste o mică surpriză: „Cred că am mers peste cinci minute prin zăpadă” (Emanuel Gyenes, clasa Iron). Cu un ritm bun și în niște condiții cu care este obișnuit, Jarvis stabilește cel mai bun timp al celei de a treia zile, Letti și Mario Roman (Spania) sunt pe podiumul etapei și astfel se ajunge ca, după aproximativ 400 de kilometri de traseu, ecartul dintre britanic și bavarez să fie de doar 25 de secunde. Un duel nebunesc când te gândești că la Red Bull Romaniacs concurenții au parte de provocări care redefinesc imposibilul din hard enduro. Ce este drept, a treia zi a fost scurtată pentru clasele Gold și Silver, câteva bucle devenind imposibil de parcurs din pricina ploii și a temperaturilor scăzute – lipsa aproape completă a aderenței pe alocuri, ar fi făcut ca totul să devină mult prea periculos.

Graham Jarvis – foto: Tibi Hila

Sâmbătă, 31 octombrie, a fost programată ultima zi a raliului din Carpați și totul s-a desfășurat pe o vreme destul de neplăcută – a fost foarte frig și a plouat intermitent pe toată durata zilei, ceea ce le-a făcut riderilor sarcina și mai grea. Jarvis a pornit în ultima zi de off-road cu un avans de 25 de secunde în fața principalului său urmăritor, Letti, înspre cel de-al 7-lea său titlu, condițiile fiind exact pe gustul său: ud, alunecos, înșelător, condiții în care Jarvis se simte precum peștele în apă. Din păcate, britanicul în vârstă de 45 de ani a avut un accident destul de serios în zona Cisnădioarei, unde a pierdut timp prețios și, mai rău, starterul electric al motocicletei s-a defectat, ceea ce înseamnă multă energie pierdută în a porni de zeci de ori motocicleta, folosind starterul de picior. Letti a speculat imediat greșeala, l-a ajuns din urmă și a fost suficient de inteligent încât să nu forțeze prea tare, mulțumindu-se să rămână pe urmele lui Jarvis. Cei doi au ajuns aproape concomitent în majoritatea checkpoint-urilor de pe traseu, chiar și la finiș, unde au trecut pe sub arcul de final, de deasupra Sibiului, la 2 secunde distanță unul de celălalt.


Manuel Lettenbichler pe ultimii metri spre victorie

Manuel Lettenbichler câștigă, astfel, al doilea titlu consecutiv și se alătură galeriei de campioni care au reușit victorii în ani consecutivi: Cyril Despres, Graham Jarvis și Jonny Walker. Duelul celor doi pentru prima poziție pe podium a fost secondat de o luptă la fel de aprigă pentru victoria de etapă în cea de-a patra zi de off-road. Billy Bolt își dorea să arate că poate, după ce s-a chinuit pe traseu în zilele 2 și 3, iar Alfredo Gomez și Wade Young aveau lupta lor pentru treapta a treia a podiumului Vertical Madness. Sud-africanul avea 52 de secunde avans în fața lui Gomez, cu 107 km înainte de spectaculosul finiș din clădirea aflată în construcție. Deși a dat tot ce a putut, declarând ca a avut o aderență mai bună în ultima zi decât în a treia, Young a pierdut secunde bune în lupta cu Gomez și a fost nevoit să se mulțumească în final cu locul 4. Riderul spaniol mai bifează astfel încă un podium în Carpați, dar pare că încă nu a găsit cheia victoriei. Ce este drept, în 2019 a fost la doar o urcare distanță.

Podium clasa Gold

Pe lângă piloții care reprezintă echipele oficiale(de uzină), la clasa Gold s-au făcut remarcați anul acesta doi rideri cărora lunile în plus de pregătire chiar le-au prins bine. Este vorba despre austriacul Michael Walkner și despre bulgarul Teodor Kabakchiev, care au reușit să se claseze pe locurile 7 și 8.

Sandra Gomez a izbutit să ajungă și ea la finiș în cea de a patra zi, deși s-a chinuit foarte mult pe traseu în ploaie și frig, concurenta din Spania devenind astfel prima femeie care reușește să încheie o ediție pe traseul clasei Gold (cel mai dur traseu din concurs).


Sandra Gomez –
prima femeie care reușește să încheie o ediție pe traseul clasei Gold

Peter Weiss a încheiat dominant ultima zi de concurs la clasa Silver. Vineri,  danezul s-a desprins de principalul său rival, Fabien Poirot, iar astăzi și-a sigilat victoria cu o nouă cursă excelentă. El a reușit să încheie ultima zi de concurs în 3 ore, 41 de minute și 3 secunde. Germanul Eddie Findling câștigă titlul la clasa Bronze, nu însă fără emoții. Principalul său competitor, Bernard Hugo, a sperat până în ultima clipă că va reuși să scoată un timp mai bun decât Findling, ceea ce a și reușit astăzi, însă diferența nu a fost suficientă ca să acopere cât avea de recuperat în clasamentul general. Francezul trebuie să se mulțumească astfel cu locul secund, în timp ce locul 3 este ocupat de Dimitry Tagirov, din Rusia.


Peter Weiss – locul I la clasa Silver

Emanuel Gyenes câștigă titlul la clasa Iron după un duel interesant cu francezul Romain Courty, care a încheiat cursa la aproape 4 minute în spatele lui Mani. Extraordinară reușită pentru sportivul român, obișnuit al claselor superioare, având în vedere că sătmăreanul se află încă în recuperare după o fractură suferită la picior.


Emanuel Gyenes – invingator la clasa Iron

Român este și câștigătorul nou înființatei clase Atom. Dan Mateescu câștigă lejer, la peste 20 de minute, în fața francezilor Firmin și Bouvier.

Zona de Finish de pe acoperisul unei cladiri din Sibiu

Încă mi se pare ireal că am reușit să încheiem cu bine cursa, un eveniment pe care, anul acesta, toată lumea îl considera imposibil de realizat. Credeți-mă pe cuvânt, am trecut prin niște momente extrem de dificile, disperate, cu niște eforturi financiare enorme, ca să putem ajunge în acest punct. Dar mulțumită echipei mele și partenerilor care au avut încredere în noi, am reușit să ajungem aici, la finișul celei de-a 17-a ediții Red Bull Romaniacs. Sperăm ca reușita noastră să dea încredere și celorlalte evenimente de profil. Tenacitatea, buna cooperare cu autoritățile și implementarea cu grijă maximă a măsurilor de siguranță pot duce la organizarea unor evenimente foarte reușite, iar noi am dat exemplul. Văzând chipurile fericite ale concurenților noștri și primind atâtea felicitări din partea lor pentru modul în care am organizat raliul, m-aș apuca din nou de el oricând”, spune Martin Freinademetz, organizatorul Red Bull Romaniacs.

Dupa festivitatea de premiere, motocicletele asteapta sa fie revendicate de catre sportivii care le-au purtat prin Raiul (sau iadul) Hard Enduro-ului mondial