Dakar 2017 prins în efectul Domino. “Super Belen” este anulată

mani-apa

Etapa a 9-a, mult aşteptata etapă-gigant de 977 kilometri, din care 406 km de specială cronometrată, a fost anulată în urmă cu puţin timp, din cauza unor masive alunecări de teren rezultate în urma ploilor torenţiale, care au tot trunchiat traseul Dakarului în ultimele etape.

Supranumită “Super Belen”, etapa cu numărul 9 a Dakarului era descrisă drept potenţial decisivă pentru aspiranţii la podium, dar şi pentru piloţii care au primit penalizare de o oră, printre care se numără şi Mani Gyenes. Ieri, în etapa 8, la trecerea graniţei dintre Bolivia şi Argentina, Mani avea al 19-lea timp, iar după cea de-a doua parte a specialei, a terminat ziua pe locul 21, avansând două poziţii la General, pe 27. El s-a ţinut de cuvânt şi a tras tare, în ciuda condiţiilor vitrege prin care au avut de pilotat, ploaia fiind “pasagerul” piloţii de la clasele moto şi quad, vreo 800 km în continuu. În plus, gândiţi-vă ca a fost şi frig şi să nu uităm nici de altitudinile ameţitoare, în jurul a 4000 m…

mani8

Din păcate însă, azi, riderul din Satu Mare nu va mai avea posibilitatea să recupereze nimic. Împreună cu Marcel Butuza şi ceilalţi piloţi şi-au consumat energia şi resursele parcurgând cei 1000 de kilometri în regim de etapă de legătură şi nu în regim de concurs cum ar fi trebuit. Dar, speranţa moare ultima. Dacă veştile rele se pot ţine lanţ, de ce să nu sperăm şi într-o minune? Mai sunt 3 speciale pâna la marele Finish în Buenos Aires şi după câte se vede, anything can happen!

”După ziua maraton (nu este permis accesul echipelor de asistență tehnică), am ajuns înapoi în Argentina fără probleme tehnice. Ieri (9 ian) din fericire nu am avut nicio problemă tehnică, deci nu a trebuit să fac nimic la motocicletă. Ieri nu am avut un ritm foarte bun, am terminat doar pe 30, azi am încercat să trag un pic mai tare, am terminat pe locul 21. M-am simțit mult mai bine. Încerc să mai reduc din timpul pe care l-am primit ca penalizare și să urc în clasament, sper să mai pot face câte ceva.” – #29 Mani Gyenes

Să recapitulăm puţin: “Mama Natură” se răzbună pe Dakar!

După anularea zilei 6, dinaintea zilei de odihnă, condiţiile meteo nefavorabile au continuat şi i-au forţat pe directorii competiţiei să schimbe traseul etapei 7 de la La Paz la Uyuni (etapă Maraton) şi un nou traseu a fost creat în ziua de odihnă,  o combinaţie fără precedent între rutele etapelor 6 şi 7.

12

Etapa 8 de ieri, (partea a doua a etapei Maraton) a suferit şi ea modificări; în urma ploilor abundente din ultimele zile, organizatorii competiţiei văzându-se din nou nevoiţi să modifice ruta unei etape, iar concurenţii road book-urile. Creşterea nivelului apei într-o albie de râu pe care concurenţii o aveau pe traseu, a dus la neutralizarea specialei la primul CP1, după 174 km. Concurenţii au pornit apoi către partea a doua a specialei la graniţa Boliviei cu Argentina printr-o secţiune de legătură de 176 km. Astfel, speciala a fost scurtată cu 73 km. Partea a doua rămăsese neschimbată, iar după terminarea ei, competitorii aveau de străbătut 350 km până la bivouacul din Salta. Ghinion din nou însă!

Drumul care ar fi trebuit să-i ducă în bivuacul din Salta (Argentina) a fost inundat! Din această cauză, atât maşinile de asistenţă, cât şi riderii, vor poposi, probabil în oraşul Tilcara (Argentina) sau vor porni mai departe către Salta. Nu ştim exact ce s-a decis. În acest moment (al scrierii acestui articol), proba speciala este încă în desfăşurare atat în segmentul din Bolivia, cât şi în cel din Argentina. Colac peste pupăză, apare un alt comunicat cum că a avut loc o masivă alunecare de teren şi etapa cu numărul 9 se anulează…

inundatie-dakar

Vehiculele de asistenţă şi mulţi dintre concurenţi au fost redirecţionaţi pe o altă rută prin San Antonio de los Cobres, dar şi aceasta s-a dovedit a fi impracticabilă pentru unii dintre ei. Asta nu înseamnă decât că nu vor putea ajunge toţi în timp util la bivuac şi să se şi pregătească pentru etapa de miercuri.

Drept rezultat, raliul va folosi ziua de miercuri pentru a se reuni la bivuacul din Chilecito, de unde vor putea continua în 12 ianuarie cu etapa 10, aşa cum era programată (Chilecito – San Juan).

inund

Comunicatul eliberat de către organizatorii Dakarului mai include şi faptul că raliul şi-a împărţit resursele şi a acordat ajutor satului din apropiere, Volcan, care a fost răvăşit de furtună şi de avalanşele de noroi rezultate.

Până la podiumul de Finish din Buenos Aires mai sunt doar 3 probe speciale. Cine ştie ce se va mai întâmpla? După evenimentele din ultimele zile, putem admite că ediţia din acest an a Dakarului este foarte haotică, în principal din cauza vremii, plus aportului de care se face “vinovat” Marc Coma, odată cu instituirea noului sistem de navigație care le-a dat tuturor bătăi de cap încă de la început. Oricum, amploarea evenimentului, în combinaţie cu o vreme instabilă şi capricioasă şi sutele de kilometri care au mai rămas de parcurs, e posibil să mai creeze şi alte surprize. Eu mi-aş dori să înceapă să fie unele plăcute, dar rămâne de văzut.

By: Maria-Teodora Secul

Surse foto: Mani Etapa 8 stage (10 Jan): Uyuni (Bolivia) – Salta (Argentina) - Credit: Edoardo Bauer / rallyzone şi Dakar Press Team